Ce complicata e viata!

E trecut de miezul noptii si eu nu pot sa dorm. De ceva timp am inceput sa adorm foarte greu seara si nu din cauza ca sunt in sesiune, ci pentru ca cei din jurul meu incearca sa scoata la lumina ceva ce eu am ingropat adanc in suflet(mi-a luat ceva timp sa o fac). Odata cu asta au aparut amintiri, amintiri poate din cea mai zbuciumata perioada a vietii mele, amintiri pe care eu speram ca le-am uitat, dar care acum incep sa fie din ce in ce mai dureroase, si totusi sunt amintiri frumoase.
Traiesc aceeasi senzatie ca un copil care intinde mana spre o prajitura abia scoasa din cuptor si se frige, iar apoi ii este teama sa mai incerce, chiar daca prajitura s-ar fi racit de mult. Si desi intre timp "s-au copt" mai multe prajituri, mana tot spre prima prajitura incearca sa se intinda, desi ma impotrivesc din rasputeri. De fiecare data cand imi aduc aminte zambesc la inceput si deodata mai intristez si incerc sa ma gandesc la altceva. De fiecare data cand incerc sa leg din nou ceva imi aduc aminte cate decizii gresite am luat, cat de mult incercam sa ma impotrivesc la ceva atat de normal si natural. Ceva ce trebuia sa fie frumos eu am reusit sa transform in chin, in incapatanare si refuzul de a avea curaj.Singura comparatie care imi vine in minte este cu Toma Nour din  romanul Geniu pustiu. Ca o penitenta la tot ce am gresit, am decis sa ma inchid in mine, eu si egoismul meu suprem, vom face pe inabordabilii pana ce presiunea va creste si voi fi obligat sa ma conformez. La ce sa ma conformez, nici eu nu stiu, e ca un mic graunte de nisip in mintea mea ce ma mai jeneaza din cand in cand. Dar voi afla, timpul le rezolva pe toate.